Sari la conținut

Experiență aproape de moarte

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Ilustrarea unei experiențe aproape de moarte

Experiențele aproape de moarte (în germană Nahtoderfahrung) sunt percepțiile asupra lucrurilor înconjurătoare povestite de persoane care au fost pe punctul de a muri, care au fost în faza de moarte clinică sau menținute în viață artificial în timpul anesteziei. Există numeroase mărturii, mai ales după dezvoltarea tehnicilor de resuscitare cardiacă, și după statistici unul din cinci subiecți care și-a revenit după faza de moartea clinică a trăit o experiență aproape de moarte (EAM).

Interesant este faptul că orbii, care nu au văzut niciodată în viață culori, descriu fidel după revenire culorile înconjurătoare.

Explicații ipotetice

[modificare | modificare sursă]

Explicație spirituală

Pentru unii EAM este o dovadă că mintea sau sufletul, ca ființă imaterială se separă de trupul material și se îndreaptă spre o lume imaterială.

Științific nu s-a putut dovedi nimic în decursul vremii cu toate că au existat mai multe experiente prin care s-a încercat demonstrarea acestei ipoteze. Într-unul dintre experimente s-a așezat un tablou pe tavanul sălii cu desenul îndreptat în sus dar în acest experiment nici unul dintre subiecții care au declarat că și-au părăsit corpul nu a putut zice ce reprezenta imaginea din tablou. În ciuda rezultatelor acestui experiment, există numeroase mărturii ale celor ce au trăit un astfel de fenomen și care au relatat lucruri, oameni sau locuri cu care au avut contact în starea de moarte clinică și care au fost în conformitate cu realitatea.

Explicații psiho-analitice

În 1976, s-a născut ideea că EAM ar fi o formă de depersonalizare, de disociere, care acționează ca sistem de apărare în fața iminentei morți sau în fața unui pericol de moarte. Disocierea din punct de vedere psihiatric este un răspuns adaptativ în urma unui traumatism fizic sau emoțional intolerabil și nu poate fi considerat patalogic dacă nu este însoțit de alte trăiri sau simptome.

Explicații fiziologice

Inițial s-a stabilit o legătură între EAM și anoxie (lipsa oxigenului). Această legătură s-a făcut datorită asemănărilor dintre EAM și G-LOC(G-force induced Loss Of Consciousness) atunci când un pilot de avion se înalță cu repeziciune forța centrifugă îl apasă pe scaun cu o forță de câteva ori mai mare decât forța gravitațională, acest lucru făcând ca sângele să îi coboare în picioare. Creierul rămânând fără oxigen va produce dispariția viziunii periferice, micșorându-se câmpului vizual și având senzația de tunel până când subiectul își pierde conștiința.

După unul dintre principalii cercetători care s-au ocupat de acest fenomen, doctorul în medicină și filozofie Raymond Moody, pacienții care au declarat că au trăit un astfel de fenomen au coincis în nouă faze consecutive chiar dacă nu toți au trecut prin toate fazele acestea:

  • subiectul simte că plutește deasupra corpului său și vede de sus încăperea în care se află (dormitor, salon de spital, etc), oamenii din jurul lui și chiar asistă la declararea propriei morți.
  • Apoi, simte că se înalță și traversează un tunel întunecat cu ajutorul unei scări sau plutind în gol, cu oarecare repeziciune.
  • Vede arătându-i-se un chip la sfârșitul tunelului, deseori un chip frumos, cald sau transparent, chiar peisaje, voci sau muzică.
  • Subiectul simte un puternic sentiment de pace și fericire, fără a simți vreun fel de durere sau alte sentimente neplăcute.
  • Alți subiecți, în schimb, au avut experiențe groaznice în timpul fenomenului EAM.
  • Rudele și prietenii decedați vin în întâmpinarea subiecților
  • Apare o prezență sau voce care se definește în funcție de credința religioasă a subiectului (un înger, sfânt sau Iisus Hristos) care pare a ști totul despre persoana muribundă.
  • I se desfășoară în fața ochilor, ca într-un film, toată viața sa
  • Subiectul se vede în fața unui obstacol, poartă, zid și conștientizează faptul că nu a murit și că cu toate că simte o fericire și liniște de nedescris că trebuie să se întoarcă și să trăiască.

În marea lor majoritate, persoanele care au trecut prin aceste experimente au pierdut frica de moarte, dar nici nu doresc să moară, trăiesc viața cu mai mult calm, seninătate și se simt mai fericiți.

  • Atwater, P.M.H. (2007) "The Big Book of Near-Death Experiences: The Ultimate Guide to What Happens When We Die". Hampton Roads Publishing. ISBN 978-1-57174-547-7
  • Blackmore, Susan (1993) Dying to live: Science and Near-Death Experiences. London: Harper Collins. ISBN 978-0-87975-870-7
  • Blanke, Olaf; Ortigue, Stéphanie; Landis, Theodor; Seeck, Margitta (2002) Stimulating illusory own-body perceptions. The part of the brain that can induce out-of-body experiences has been located. Nature, Vol. 419, 19 September 2002
  • Britton WB & Bootzin RR. (2004) Near-death experiences and the temporal lobe. Psychol Sci. Apr;15(4):254-8.PubMed abstract PMID 15043643
  • Carey, Stephen S. (2004) A Beginner's Guide to Scientific Method. Third Edition. Toronto: Thomson Wadsworth
  • Cook, Emily Williams; Greyson, Bruce; Stevenson, Ian (1998)Do Any Near-Death Experiences Provide Evidence for the Survival of Human Personality after Death? Relevant Features and Illustrative Case Reports Arhivat în , la Wayback Machine.
  • Corazza, Ornella (2008) Near-Death Experiences: exploring the mind-body connection. London & New York: Routledge. ISBN 978-0-415-45519-0
  • Cowan, J. D. (1982) Spontaneous symmetry breaking in large-scale nervous activity. International Journal of Quantum Chemistry, 22, 1059-1082.
  • Delog Dawa Drolma: Delog - Journey to realms beyond death Arhivat în , la Wayback Machine., Publisher: Padma Publishing (1 martie 1995), ISBN 1-881847-05-5 (10), ISBN 978-1-881847-05-2 (13)
  • Dovel, Matthew: - My Last Breath, two near-death experiences by one man, a heavenly experience and a hellish experience comparison, Publisher: PublishAmerica (November, 2003), ISBN 1-4137-0194-9 (10), ISBN 978-1-4137-0194-4 (13)
  • Engmann, Birk (2014) Near-Death Experiences. Heavenly Insight or Human Illusion? Springer International Publishing, ISBN 978-3-319-03727-1
  • Father Rose, Seraphim (1980) The Soul after Death. Saint Herman Press, ISBN 0-938635-14-X
  • Fenwick, Peter and Elizabeth (2008) The Art of Dying. Continuum Books, ISBN 978-0-8264-9923-3
  • Greyson, B. (2000) Some neuropsychological correlates of the physio-kundalini syndrome. Journal of Transpersonal Psychology, 32, 123-134.
  • Holcroft, Christopher J. (2011) "Finding Thomas". Infinity Publishing, ISBN 0-7414-6475-6
  • Jansen, Karl L. R. (1995) Using ketamine to induce the near-death experience: mechanism of action and therapeutic potential. Yearbook for Ethnomedicine and the Study of Consciousness (Jahrbuch furr Ethnomedizin und Bewubtseinsforschung) Issue 4 pp55–81.
  • Jansen, Karl L. R. (1997) The Ketamine Model of the Near Death Experience: A central role for the NMDA Receptor. Journal of Near-Death Studies Vol. 16, No.1
  • Kinseher Richard (2008), "Verborgene Wurzeln des Glücks - selbstbeobachtbare Gehirnfunktion." BoD, ISBN 978-3-8334-7378-4, German Language, (A new theory: During a Near-Death-Experience, a person can observe the scan of the own episodic memory. These stored experiences are then judged by the topical intellect.)
  • McCormick, Carol (2006) A Bridge for Grandma. Beaver's Pond Press, ISBN 1-59298-162-3
  • Moody, R. (1977) Reflections on Life After Life: More Important Discoveries In The Ongoing Investigation Of Survival Of Life After Bodily Death. New York: Bantam
  • Moody, R. (1999) The Last Laugh: A New Philosophy of Near-Death Experiences, Apparitions, and the Paranormal. Hampton Roads Publishing Company
  • Morse, Melvin & Perry, Paul (1992) Transformed by the Light. New York: Villard books
  • Morse, Melvin (1990) Closer to the Light: Learning From the Near-Death Experiences of Children. New York: Villard books
  • Mullens, K. (1992) Returned From The Other Side. Publ. Kenneth G. Mullens
  • Mullens, K. (1995) Visions From The Other Side. Publ. Kenneth G. Mullens
  • Peake, Anthony (2006) "Is There Life After Death?" (Chartwell Books in USA & Arcturus in UK)
  • Pinchbeck, Daniel (2002) Breaking Open the Head: A Psychedelic Journey into the Heart of Contemporary Shamanism. Broadway Books, trade paperback, 322 pages
  • Pravda (2004) Reanimators try to grasp the afterlife mystery. Pravda article 21.12.2004. (Article translated by: Maria Gousseva)
  • Raaby et al. (2005) Beyond the Deathbed. Norwich: Jarrold Publishing.
  • Rapini, Mary Jo with Harper, Mary (2006) "Is God Pink? Dying to Heal". Baltimore:Publish America. www.maryjorapini.com
  • Rivas T. (2003). The Survivalist Interpretation of Recent Studies into the Near-Death Experience Arhivat în , la Wayback Machine.. Journal of Religion and Psychical Research, 26, 1, 27-31.
  • Rodrigues, Linda Andrade (2004) Ex-atheist describes near-death experience. Standard Times, Page C4, 31 ianuarie 2004
  • Shushan, Gregory (2009) Conceptions of the Afterlife in Early Civilizations Universalism, Constructivism and Near-Death Experience. New York & London, Continuum. ISBN 978-0-8264-4073-0
  • Strassman, Rick (2001) DMT: The Spirit Molecule: A Doctor's Revolutionary Research into the Biology of Near-Death and Mystical Experiences, 320 pages, Park Street Press, 2001, ISBN 0-89281-927-8
  • Thomas, Shawn (2004) Agmatine and Near-Death Experiences. Article published at www.neurotransmitter.net
  • Thondup, Tulku, Peaceful Death, Joyful Rebirth: A Tibetan Buddhist Guidebook with a CD of Guided Meditations",Publisher: Shambhala; Pap/Com edition (12 decembrie 2006), ISBN 1-59030-385-7 (10), ISBN 978-1-59030-385-6 (13)
  • Gómez Jeria, Juan Sebastián: A Near-Death Experience Among the Mapuche People. Journal of Near-Death Studies, 11(4) Summer, 1993. http://200.89.70.78:8080/jspui/handle/2250/14861[nefuncțională]
  • Gómez Jeria, Juan Sebastián: A Near-Death Experience in Pu Songling's 8trange Stories from Liaozhai's 8tudio. Journal of Near·Death Studies, 25(2), Winter, 2006. http://200.89.70.78:8080/jspui/handle/2250/14883[nefuncțională]
  • Gómez Jeria, Juan Sebastián and Saavedra Aguilar, Juan Carlos: A Neurobiological Model lor Near-Death Experiences:The Problem of Recall of Real Events. Journal of Near-Death Studies, 13(2), Winter, 1994. http://200.89.70.78:8080/jspui/handle/2250/14887[nefuncțională].
  • Saavedra Aguilar, Juan C. and Gómez Jeria, Juan Sebastián. Response to Commentaries on "A Neurobiological Model for Near-Death Experiences". Journal of Near-Death Studies, 7(4) Summer 1989. http://200.89.70.78:8080/jspui/handle/2250/14776[nefuncțională]

Legături externe

[modificare | modificare sursă]

Materiale media legate de Experiențe aproape de moarte la Wikimedia Commons